agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2505 .



columnă în eterna și fascinanta utopie
poezie [ ]
douăzeci și unu de ani de singurătate

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lucianpalia ]

2010-07-29  |     | 



sunt douăzeci și unu de ani de când am intrat în pădurea aceasta credeam că sunt printre copaci priveam în sus în nopțile mele crepusculare printr-un telescop dar nu așteptam nici un mesaj prin lumina difuză percepeam că în jurul meu nu erau copaci cu lemnul verde bun pentru o colibă și un foc ci erau statui străbăteam fiecare potecă de o parte și de alta mă urmăreau din orbitele de piatră mii de perechi de ochi fioroși păsări străbătute de ură

au trecut douăzeci și unu de ani rătăcesc în aceeași pădure cu statui de piatră ce stau tot acolo în picioare acoperă aerul cu mâinile rășchirate ca niște crengi ce-au străpuns cerul crepuscular nu pot repera o potecă nu pot găsi o fereastră pe care s-o deschid să respir liber fără prejudecăți să văd uluit cum arăt cu adevărat în oglinda din lumină

aceste statui stau cu ochii pe mine mă ispitesc să-mi ascund gândurile de pace cum se retrage un melc în cochilie noaptea speriat de lumina becului din colțul casei uimit am descoperit că sunt statui de oameni de stat artiști din epoca de aur acari ajunși directori de regionale cfr oameni de carieră și suflători în trombon

m-am rătăcit printre umbrele lor știu că monumentele ies greu din istorie în umbra acestora la fel ca în umbra otrăvită a nucului orice lăstar se veștezește și moare de aceea nici Dumnezeu nu mă vede așa cum sunt cu adevărat
devorat de viermele tristeții stau încă pe umilele mele picioare în pădurea aceasta de statui fără număr

le-a sculptat în fiecare zi timpul pe locul lăsat gol de istorie în sanctuarul din mine ca pe o stelă funerară cu capete de strigoi

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!