Povestea timpului

O zi obisnuita traiesc bucurandu`ma de trecuta`mi copilarie, de amintirile ei cu gust de fericire, ce gust inselator
Ceva neasteptat imi tulbura obiceiurile de zi cu zi: timpul pare ca s`a oprit din zbor
Deodata o furtuna milenara se porneste mutand trecutul cu amintirile lui frante in piesele de puzzle
Pe care le manuieste copilul inocent din mine nestiind ca astfel aranjez modalitatea prin care ma voi bucura de clipele mele.

Prezentu`i incert. Descopar stupefiata ca toate ceasurile si`au sfarsit existenta
Iar toate clepsidrele sunt cioburi acum, cioburi frumos colorate ce ranesc oamenii carora le lipseste decenta
Strazile sunt pavate acum cu sticla pictata cu durerea persoanelor prea neatente pentru a sti ca drumul vietii lor e plin de obstacole
Iar sangele cu rol de adeziv trezeste`amintiri dureroase, amintiri ale razboaielor incheiate cu suflete goale.

Tabloul macabru`mi ramane`ntiparit pe fata`mi din gips, alba, mata, rigida, neputand schita niciun gest
Cersetorul imbatranit de timp cauta parca inca o scapare din asta viata cruda, lipsita de rost
Dar dintr`odata vede bucuria din ochii copiilor ce se bucura de frumusetea de culori, nestiind cata suferinta`a necesitat crearea pavajului
Sufletu`i e uns parca cu apa sfanta`a vietii caci si`a golit mintea de tristete, a incuiat`o cu lacatul eternitatii si nu mai vede`n urma lui.

Il urmez. Nu vreau ca sufletu`i chinuit sa se stinga fara a trai clipe magnifice, fara a`si trai visul demult interzis
Ma observa si`mi promite`n schimbul unei zile din viata`mi si`asa tumultoasa o poveste cum nu s`a mai scris
Un gand rau ma bate si`nclin sa`l refuz dar poate e ultima zi pe care`o va trai
"Renunt la o zi, la o luna, un an, nu pentru poveste ci pentru bucuria din ochii tai!".

Mi`a multumit. M`a sarutat. Sarutul lui batran, atins de timp mi`a`ncalzit sufletul pentru moment
S`a`ndepartat apoi de mine, mi`a spus ca peste`o zi`n acelasi loc sa il astept si sa`i observ urmele`n ciment
Cat de uimitor! Corpul sau atat de firav e lipsit de greutate intrucat pasii ii sunt lipsiti de urme.
Ma`ntreb: "Cine`a fost batranul ce ziua mi`a marcat si a lasat in urma`i testamentul cu poeme?".

Am ramas parca`ntepenita, privind la curcubeul insangerat mirosind a moarte
Un val de fericire m`acopera insa nu mai vad decat lucruri perfecte, persoane perfecte
Desi stiu ca`i ireal ma las purtata pe bratele somnului, pe bratele lui Morpheu
Vrand sa parasesc viata reala, condusa de sentimente putrede si interese mai mereu.

Visul imi e intrerupt de chemarea iubirii mirosind a petale de trandafir
uscate, deformate dar pastrand catifelarea ce nu`ncetez sa o admir
Ma aflu`ntr`un palat, atat de sobru, dar totusi atat de frumos
Totu`i ca`n vis iar somnul meu profund s`a stins dureros.

Mintea`mi deschisa acum pare`un cufar greu, prea greu pentru a`i purta povara o singura persoana
Neputincioasa, legata`n lanturile necunoscutului, tanjind ca dupa aur dup`un fascicul de lumina
Franturi de`amintiri din mintea`mi ravasita prind viata deodata
Trezind copilul energic ingropat in strafundul inimii mele atat de uzata.

Pofta de viata si bucuria jocurilor de odinioara m`ajuta sa ma eliberez
De`acum de fiecare zi voi profita si iubirea pe veci o s`o venerez
Inconjor palatul somnului si aflu ca viitorul de maree e spulberat
Simt ca trebuie s`ajung undeva. Dar unde? Si cand anume? Si de ce am uitat?

Imi iese in fata un lac atat de limpede, curat. Ah, promisiunea aceea
Fata de batranul cersetor fara sa realizez, ca prin transa am tinut cont de ea
O umbra isi face simtita prezenta. Radiaza. E atat de plina de viata
"Ai venit!" imi sopteste. Ochii sunt inca ai mei dar m`am schimbat la fata.

Sunt timpul! M`am bucurat de ultima zi din existenta mea
M`am bucurat de iubirea ce`n ochii indragostitilor se citea
M`am bucurat pana si de zborul pasarilor atat de lin
Chiar si de puterea credintei fiecarui cuvant divin.

Ma duce la o rascruce de drumuri unde`mi dezvaluie gandul lui suicidal
E plin de remuscari si de probleme de care se va elibera facand un salt mortal
Mi`a oferit un dulce cant, un crud sarut dar nici macar un singur cuvant
S`a scurs incet asemeni lacrimilor amare ce uda chipul batran al fericirii brazdat de vant.

Timpul s`a stins lasand fiecare ceas si clepsidra ca niste simple accesorii lipsite de semnificatie
Acum nu stim ce rol juca, de lipsa`i vom simti si de ce s`a daruit uitarii
Timpu`a fost trist iar trecerea lui de`a dreptul macabra
A cazut prada demonilor noptii. N`a spus adio, n`a asteptat iertarea amara.