Cu sila, măritată cu-n străin,
În casa ta ai fost numai o roabă
Iar Mama ta, cu inima în spini,
Plângea furiș, vândută petarabă.

Ați plâns, amar, sub sabie și cnut,
Și tu, și Mama, lacrimi deopotrivă,
Ați scurs în unda ce curgea pe Prut,
Cu vin, cu miere, pâine și colivă.

Þi-ai botezat copii-n grai străin
Un Tolea, o Katiușa, și un Sașa,
Și vorba ți-ai strâmbat de-atât pelin,
Dar pe ascuns plângeai, udând cămașa.

Și mai doineai, în somn, de-atâta dor,
De casa mare, de surori, de frați,
De Marea Neagră, scursă în pridvor,
De piscurile mindre, din Carpați.

Și-acum privești în zare, spre Rarău,
Când toamna spală cerul de păcate,
Dar tu să speri că bine, după rău,
Va fi pentru copii tăi, și poate

De ziua ta, în anul viitor,
Nu vei serba ceva-mpotriva firii
Și Domnul Dumnezeu, îndurător,
Va da zapis, serbând Ziua-nvierii!