Se-ntorc și caii, din colind prin veșnicie
Visând și treji, la goana în galop
Acum la trap, trecând spre pas, melancolie
Asudă, spre odihnă, strop cu strop.

Chemări cu câmpuri, soare și cu verde iarbă,
Le iau la rând, adulmecând, și mânz
Iar și-ar dori, o vară cu miresme-n barbă
Și ochi mirați, pe la un fir de spânz.

Cu fiecare zi de toamnă, tot mai grele
Potcoavele le simt, și-ar adăsta,
Din părul aspru de pe frunte, spre caiele,
Ochii albiți, privesc spre colb de stea..

Dar sigur că la conovăț, în iarna asta
Va reveni, din basme, Făt Frumos.
Cu șaua și cu frâul, lovind țeasta,
Din gloaba-mbătrânită prin vreun dos

Va face iar lumini să curgă-n trupul verde,
Amurgul vieții, zori va fi, curând,
Și cal cu călăreț, în zare se vor pierde,
În zgomotul galopului, cântând!