Clipește toamna peste vii,
Pierzându-și genele-arămii,
Peste frunzele târzii,
De pe dealuri și câmpii.

Sărutând fructe brumate,
În panere săturate
Și ogoarele arate,
De vânt rece măturate.

Sfidând tot cu eleganța
Crizantemelor în floare,
Cu a muzelor vioare,
Împlinesc sublim romanța.

Iar după atâtea fapte,
Nici iubirea nu-i departe,
Ea sărută la altare
Mirii, jumătăți de floare.

Numai ea prinde-n cărare
Spiritul viu în culoare
Și să-mi fie cu iertare,
Iubirea e lucru mare.

Pictând versul fericirii,
Visul toamnelor târzii,
Cânt în versuri arămii,
Înțeleptele-armonii.

31-08-2010