O, iubite tu! Dulce epigon rar ca un luceafăr blând,
Apărând în fiecare dimineață pe cer înconjurând,
De sentimente zadarnice de omul cunoscut,
Natura și iubirea nu îți par lucruri de necunoscut.

O, iubite tu! Poet sfînt cu al tău glas de poezie,
Inima-ți bate pe ritm cu rimă de mare concluzie,
Prin vene-ți curge vers cu vers în loc de sînge,
Și a ta poezie-ți iese parcă ai dona la a nostră lege.

O, iubite tu! Geniu de literatură sacră și veche,
Strofele tale de poezie sacră auzită la a ta ureche,
A iubirii în care tu – poetule – ai scris cu pereche,
De versuri cu rime de strofe pure de nepereche.

O, iubite tu! Poet al iubirii și naturii de excelență,
Lărgindu-ți nemăsurat orizontul cu opulență,
Stiloul și hîrtia ți-au fost ca niște frați de sânge,
Și pe ea ai așternut faimose strofe de ne frînge.

02 octombrie 2010