Și am primit scrisoarea ta-i semn că ai citit-o cu glas,
Plicul miroase al tău parfum care mă face să te doresc,
Inima-mi bate foarte tare parcă vrea să iasă atît de brusc,
Plicul l-am desfăcut și cu grijă foaia o scot atît de ușor,
Și-mi pun ochelarii și mă apuc s-o citesc atît de binișor,
Parcă pe scrisoare zăresc al tău chip - Năsturaș -.

„ Floarea mea de mai cu miros de primăvară,
Am primit a ta scrisoare scrisă atît de pură,
Îmi este dor de a ta privire și al tău chip,
Ca de poveste și energic ca un parip,
Știam că nu m-ai uitat și sunt a ta mereu,
Pentru a ta inimă și sufletul bun de iereu,
Tu pentru mine ești o mare comoară,
Aș vrea – iubite – să te văd diseară,
Amintesc cînd erai un tînăr fecior,
Atît de frumos și cu un trup înfiorător,
Timpul trecut de cînd nici eu nu te-am văzut,
Dorul de tine este mare și atît de abătut,
Doresc să mă revezi și să mă admiri profund,
Cum a mea inimă bate atît de blînd,
Sufletul meu ar fii pustiu fără iubirea ta,
Ca și-o casă și urmînd să cadă aceasta,
Mereu pe geam privesc dacă vei veni,
De te-aș vedea pe un cal troian a-și deveni…
Ca o prințesă și tu cavalerul meu voios,
Vei fii de acord știind că ești ambițios,
Amintesc de aceea noapte cu stele,
Dese și lucitoare în mari rețele.

Muma mi-a trimis o scrisoare aseară,
Și am aflat ceva îngrozitor o veste amară,
În care-mi spune că tata e pe moarte,
Aș vrea să fii lîngă mine și nu departe,
Măcar aproape de-al meu sat de țară,
O casă două la distanță rară,
Cînd stelele năvălesc pe cerul nopții,
Cînii latră tare și puternic cu toții,
Exact ca în aceea noapte a vieții,
Cînd te-am cunoscut pe tine cu bucurii,
Sufletul-mi este atît de trist și jale,
Tu ești departe și tata a murit agale,
Plîng mult cu gînd la noi doi,
Îmi este atît de dor de amîndoi,
Pe al meu tată știu că nu-l mai văd,
Pe tine mă asigur că te revăd,
Sunt la masa și îți scriu scrisoarea,
Cu suflet și dragoste cu amintirea,
Al chipului tău care este atît de sfînt,
Cu buzele dulci de zmeură cu accent.

Se aude clopotul de la biserica din sat,
Și răbufnesc într-un plîns ca un accelerat,
De la trenul de tristețe de aproapele…
Acelei gării a Nordului de mare jale,
Plin cu lacrimile sărate ale sătenilor,
Curse pe al lor obraz ca cel al copiilor,
Din ale lor necazuri pățite în astă viață,
Ori pierderea cuiva de astădată,
Þin în mîna poza ta și o sărut,
Cu dorul de tine de parcă ai dispărut,
Îți spun după ce l-am condus pe tata,
Pe al său drum mă simt dezgustată,
Să plecăm amîndoi în București,
Ce spui, amorul meu, dorești ?
Să ne simțim ca niște regi,
Aici nu vom fii niciodată întregi,
Nu contează că în aceea mahala,
S-ar putea să ți-se pară o aiureală,
Este gălăgie și oameni diferiți de noi,
Unii negativi și alții pozitivi,
Cred că, acei oameni sunt grozavi,
Și deschiși la vreo comunicare,
Indiferent ce context are…
Acum de cînd sunt singură de smoală,
Viața parcă-mi este atît de goală.”

Prințesa mea, preaiubita mea dulceață,
Sper să ne revedem să te fac alintată,
Să îți aduc bucurie în al tău suflet trist,
Iubirea pe care ți-o port este scrisă pe acatist,
Dumnezeu îmi este martorul suprem,
Cît de mult, te iubesc la extrem.

( 2010, 11/12 octombrie )