Ea rostogolește acum muchia unui ban de argint.
Dezlipește de mână plasturele.
Cu o sclipire febrilă în ochi, bate în toba pictată.
Vezi cu exactitate gura-i deschisă
în toiul acordurilor disonante,
zborul liliecilor printre frunze de sfeclă,
arta extenuării și jocul pe lespezi.
În fața orchestrei, când spectatorii
așteaptă reverența dinaintea tăcerii,
o clapă nu te ascultă, știi bine.
Nici o lege nu moare cu tine, de aceea
lași în urmă refuzul ce taie obrazul de apă.
Șoricelul din colț s-a dus la culcare.
Capul se preschimbă-ntr-o moară,
sub dublul impuls de-a strivi
și a proteja un fluture în umbra vasului cu pești.
În haosul matinal, frumusețea zboară
cu coastele rupte, răstoarnă lumea și-n visul ei
muzica își recapătă timbrul.
Notele ei coboară dealul pe care urci.