Ceva pute dulce-n aer, dar se trece de putoare
și apoi ieșim pe jos, doar pentru-a manca un os.
Și noi mergem, coborâm, dosul face doar Bum! Bum!
dar apoi greșit călcăm și pe frunte ne călcăm.
Fuge iarăși focul dulce spre cei ce vor a-l duce
într-un loc imaginar, într-un loc chiar singular.
Trece vântul și împacă lumea care a ramas dădacă
pentru cei eterni și morți, toți ce drumul au să treacă
și trecând ușor prin morți, viața cade înspre ei
și din morți în morți în mers trece și te vor să-i bei.

Sângele de un imort trece repede spre glande
și ușor neștiutor, imorți pe noi ne face.
Suntem morții ce merg pe cand drumurile șterg
doar cu plasma-nsângerată furând coarnele de cerbi.

Cerbii fără coarne-atacă și împing spre kilometri
trupurile însângerate ale morților vii ce continuă treaba vieții,
doar mutanta acțiune când doar membrele se mișcă.