Stătea pitit sub o răsură
La marginea unui răzor
Ferit de-a soarelui căldură
Atunci în luna lui cuptor

Zărindu-mă a tresărit
Urechile-i erau ciulite
Și capul parcă i-a zvâcnit
Privindu-mă cu luare-aminte

Stând ciuci pe labele din spate
Atent la orice adiere
Deborda a nervozitate
Cu mustățile-i lungi ,rebele

M-am poticnit mut de uimire
Și m-am împiedicat căzând
În timp ce el dintr-o zvâcnire
Pornea ca glonțul ,alergând

În salturi repezi o zbughea
Cu sprinteneală pe ogor
Speriat chiar de umbra sa
Fugea din calea tuturor

Un urechilă cenușiu
Sprinten , timid și rozător
Pe care de copil îl știu
De-acolo de lângă răzor