Ascunde-mi iertarea asta obscenă
Sub gândul fantastic și infirm
De sub un totuși
cu literă mare…

Și trage obloanele,
Și țipă tăcerea,
Și uită uitarea albastră și senilă
sub geana atrofiată a canibalismului
și a nefirii…
până la sfârșit de eră glacială,
până la sfârșit de rit,
până când universul
-sleit și difuz-
își va crăpa coaja de reciclări stelare
sub nașterea implozivă
a unei noi legi
și a unui nou noi….

Uită-mi iertarea
Până când îmi voi aminiti să te iert…