Eu trebuie să mă stăpânesc; pe la mine
prin casă nu trece nimeni; deși nu cred,
răsare soarele! Stau lungit lângă râu
cu o mână în apă binecuvânt, îmi dau seama,
ceasul (neavând altă grijă decât evocarea
fetei ce grăbind să-și vadă prietenul
lepăda pragului sandaletele).

Eu trebuie să mă stăpânesc, ar fi bine
să nu mai vorbesc așa tare! trebuie
din nu să fac da!

Privesc norii, lunecătorii, ca un miner.

Îmi înșel așteptările.

Chiar ciozvârtit, se pare,
eu trebuie să iau totul de la-nceput.

Ce întâmplare! Sunt și lucruri pe care le pot înțelege!
O, Diabolus, am sprâncenele arse din cauza
lămpii; port nădejdea că și din tenebre
mă voi întoarce! O, zei de tarabă! aici
ziua e toba pe care dormim, ziua-i o gravidă oarbă,
fericită și somnambulă?

Ce întâmplare! Sunt și lucruri pe care le pot înțelege!

M-am gândit mult. Ce-i mai aproape tăcerii
decât rugăciunea? Eu trebuie să mă stăpânesc.

Eu trebuie să mă stăpânesc; pe la mine
prin casă nu trece nimeni; deși nu cred,
scapătă soarele! Stau lungit lângă râu
cu o mână în apă și binecuvânt, îmi dau seama,
izbăvirea în care-și face dreptate până și scârba.

Până și lumina mă bucură,
Și sângele tăiat mă încântă.

Binecuvântez totul în jur,
Binecuvântez propria-mi depărtare.

Și doar n-am călcat de când mă știu
pe dealurile Mainaliasului!