mă opream în mijlocul câmpului
să mă hrănesc
parte cu parte cu mintea
să-mi țes aripile
uneori peste noapte
privindu-te
prinsă într-o judecată
mai subțire decât foaia de hârtie
locul în care îngerul nu știe
pentru cine adună

**

liniștea crescând peste axul coloanei
tu o ai
și lumea se fixează mai lesne
seamănă cu a altuia
rămâne printre pietre
până ce gândul trece în trup
articulându-se
în cearta numelor, literă

**

mai apoi
vom adăuga conținuturi
ce nu se povestesc
dintr-o ordine mai mare a tainei
contopindu-ne
în ultimul simțământ
ce vine de la sine
mai puțin jefuit
în mărimi măsurabile

**