agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-12 | |
...ochiul cerului se deschisese
plângea peste nenorocul meu și mi te-a prăvălit lacrimă-n insomnii somnambulă luna ne-a luat de mână să rătăcim prin parcul cu stafii adolescenți târzii... inocenți și timizi ne cufundăm râzând în absolut uităm de Tot de rai și lume un doi trei... un doi trei… o simfonie de pași silențioși ne poartă aiurea pe malul lacului tu lebădă eu nufăr printre aleile înflorite habar n-avem că ei ne caută pe noi “uită-te la mine” îți spun într-un târziu dar tu privești acum gânditoare prin nori verdele copacilor drepți și înalți ca niște lumânări urcând spre nicăieri parcă intuiești că foarte curând o să le-o iei înainte gelos fără să mă simți tai în ei cu privirea secure pe sub gene însă mă bucur mi-ești alături și îmi place cum roșești vorbele nu mai au niciun rost ai venit special pentru mine himeră atât de reală iar copacii nu mi te pot lua dar timpul... mă cutremur nu nu... mai ales el nu timpul e doar o abstracție ce-și potrivește pașii după ai noștri se scurge cu ei dar noi rămânem un doi trei... un doi trei… cât de departe o fi infinitul merg merg întruna… merg mă tem că de mă opresc tu ai să dispari la fel ca orfeu dincolo de capătul lumii dacă iar ai să fugi voi veni să te caut... tresar ți-ai lipit capul de umărul meu gândurile tale îmi năpădesc ființa și îmi șoptesc că ce a fost a fost chiar de-ai fi euridice mitul nu se mai întoarce mă încăpățânez să nu cred presimt că mi se dezvăluie o mare taină încarcerată după plecarea ta în abisul înghețat al sufletului mă învăluiești duios cu toată lumina ochilor tăi de culoarea raiului nu nu mai sunt singur nu-mi mai e frig nu-mi mai este nici frică de timp de copaci... de mine… de singurătate infinitul nu mai este așa departe aleile săgetează întunericul cu roșu oranj galben... violet universul fantastică orchestră cântă doar pentru noi doi sonata rogvaiv a dragostei și nimeni altcineva nu o mai aude nu mai știm unde suntem habar nu am cum mă mai cheamă devenim polifonie doar pașii ne poartă fatidic un doi trei… un doi trei… pe cărarea întortochiată beți îngerii ne companiază numai providența pândește în umbră încă ne mai invidiază îți sărut ochii două stele verzi și mă fac rug pe care arzi eretic și te topești în iluziile mele privesc iubirea cum se condensează și ți se prelinge picături de rouă pe față pe gât pe sâni pe... se adună se tot adună până te faci lacrimă care umple cristelnița îngerii în ea mă rebotează și nu mai sunt eu am devenit tu port pe creștet nu știu dacă eu sau tu cunună de mărgăritare iar la rever buchet de lăcrămioare multe și calde… calde și mute mi-e bine și parcă aș vrea să adorm abia îți mai aud pașii melos îndepărtat te-a obosit plimbarea ochiul cerului s-a închis și iarăși te-a luat dar pașii încă mai răsună pe alei un doi trei… un… doi… trei… mai trist și mai rari pâna se sting încet... încet... ca muzica celestă abia te mai zăresc prin lacrimă țin încă în palmă mâna ta de adolescentă... inocentă timidă și îndrăgostită ai uitat-o la mine sau mi-ai dăruit-o o strâng și nu știu ce să fac cu ea noroc că ea știe mă duce… mă duce… mă duce… implacabil către tine pe aleia neștiută îmi urmez destinul un... doi... trei… și perna e udă... și e atât de rece!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate