Și ți-aș scrijeli Aquarius
că un spațiu odată ne-a despărțit,
că pași mărunți și priviri fixe odată ne-au purtat,
că un zâmbet a fost, și al meu Univers s-a format, lumina m-a invadat!...uniune!

Și ți-aș scrijeli Aquarius
cum dintr-o dată cuprins-am fost de Viață
cum pleoapele au tremurat
cum sufletul s-a descătușat, cum spiritul s-a eliberat!

Și ți-aș scrijeli Aquarius
dacă trupul nu m-ar durea
dacă timpul ar sta
dacă noaptea ar răbda!
Dar noaptea Aquarius,
Noaptea ne-a purtat! Luna a strigat!

Și ți-aș scrijeli Aquarius
despre un copil divin,
despre magia din eprubetă,
despre adevăratul zâmbet...iluminare!

Și poate ți-aș spune Aquarius
că lumina s-a stins...
Că zâmbetul a pierit, că Universul a urlat, că sufletul e din nou încătușat
Că m-ai prins în lanțuri chiar atunci când m-ai eliberat.

Și ți-aș scrijeli Aquarius
că a ta strălucire a conceput a mea lume
că a ta atingere e ireală, că ale tale palme sunt imateriale
că al tău sărut încă mă poartă
că al tău trup încă vibrează!
Că ai fost odată Aquarius
al meu copil divin, că am fost odată a ta copilă.
Și dacă m-aș opri acum Aquarius,
Universul s-ar destrăma, stelele ar cădea, cerurile s-ar depărta!

Și atunci îți scrijelesc Aquarius
că acest copil tu l-ai născut,
că poarta tu ai deschis-o!
Că acest copil se chinuie, dar surâde; că plânge dar râde!

Și pe vecie scrijelită va rămâne Aquarius
a mea iubire, și împietrit al meu zâmbet.
Oh! Al tău surâs și a ta atingere,
acel moment și acea îmbrățișare!
Pe vecie va dăinui lumina
Pe vecie va rămâne întrebarea...dar niciodată răspunsul!

Că înțelepciunea în tine o vei găsi,
Că privirea ta mereu mă va arde!
...dar apa ta deja m-a cuprins și flacăra ta nu mai mistuie!