eu sunt o persoană stângace, radioactivă, albastră ca o intemperie, ca o pictură de picasso, tot ce îmi trece prin minte se colorează cu duiumul, închipuie-ți, la vârsta mea! și deja toate mașinile se opresc și tac, străzile curg unele în altele alene, închipuie-ți: eu singur, îmbrăcat în pantaloni și cămașă, așteptând secunda în care; eu singur, bolnav, zăpăcit, aiurând; plouă și mâinile mi se micșorează în buzunare până când pumnii ajung de mărimea unor gânduri, pumni rugători, netrebnici, plin de adjective, de strigăte, gravizi de gesturi înspăimântătoare; ce frumos funcționează copacii, ce blând trebăluiește pădurea în seara asta care fu una răscolitoare pentru amândoi. am zis amândoi, dar am glumit, eu eram singur până la rădăcina gâtului, de-acolo în sus mă îmbolnăveam mereu de schizofrenie, sus era delta trupului meu, inflorescență senilă, sus nu mai eram singur, dar ceilalți erau toți înspăimântători; închipuie-ți! tot eu trebuie să-mi închipui; cu splendida mea prezență îi fac pe toți inutili, în jurul meu clipocesc oaze de liniște, de nepăsare, grele de smochini, de curmali, de moleșitoare umbră. într-o zi voi fi în stare să fiu toți, brusc, să suplinesc prezențele voastre cu prezențele mele; și tu o să fii, într-o zi, afluentul meu, zâmbind leneșă, cu sufletu-ți de mătase foșnindu-ți în sânge; într-o zi care o să mă ia pe nepregătite și o să mă ducă dincolo. întotdeauna.