Mi se trezise sufletul în miez de noapte.
Îi era foame,
Îi era sete
De apă, de iubire și de fapte.

"Vreau să creez!", m-am pomenit rostind mocnit, în șoapte.
M-am ridicat
Și m-am văzut
Trecând pe căi de miere și de lapte.

Dar dimineața a venit apoi furioasă,
Iar omul meu se deșteptase
Și-mi netezi avântul cu-o sabie păcătoasă.

"Cine sunt eu?" am spus, cu vocea mea fricoasă
Și am căzut, privind pe geam,
Lăsând pe chipul meu o ultimă grimasă.

Eram captivă-n ziuă, și ochii mă dureau
Iar sufletu-mi și vrerea-mi nu se mai împăcau.
Printre clipiri, vedeam neclar trei fețe mate:
Omul din mine, ziua... și dulcea noapte.