În nuanțe cenușii se scurg
bolnave dimineți și amurguri,
plânge veșnicia peste vechiul burg,
plâng cucuvelele prin crânguri.

Palide și decrepite frunze mor,
agonizând pe descărnate ramuri,
în parc al plopilor îndoliat sobor,
poartă ale toamnei triste flamuri.

Þesut din moină și din lacrimi,
covor putred pe alei se așterne,
vântul iși cântă ale sale patimi
în sumbra doină a toamnelor eterne.

Argintat cu ale lui noiembrie lacrimi
un văl peste ochi mi se așterne,
bântuit de întunecimi și patimi
trăiesc tragedia regretelor eterne.