în fiecare dimineață trebuie să îmi întorc ceasul
zic că trebuie pentru când îmi voi lua unul și îmi voi sufleca
mânecile să vadă lumea că am și eu cu ce îl măsura pe ăsta
care trece îmi dă două palme și îmi spune răstit că nu mai sunt
copilul fără știința vieții ½de acum ai un mecanism și o manivelă½

culmea nopțile încep să intre în criză și să îmi taie din rația
în care îmi lungeam nu până demult inconștiența în relaxare și oasele
într-o dulce anestezie postdimineață

prima zi și nici un scoală mamă că e târziu nici o palmă
doar cearcăne riduri și½ Doamne iartă-mă mi-a crescut barbă½
dinții mă dor cafeaua nu îmi mai place fierbinte și în mijlocul frunții
un coș pe care îl sărut din priviri/semnul că romanul adolescentului
nu miop ci modern mai are o foaie și se închide/ e trist azi am primit primul
ceas și a trebuit să îl întorc mâine îmi trimit și niște fire de păr alb
câteva carii cu puțin noroc mai multe baxuri de stres și o nevastă bonus
sunt aproape să încep trilogia îmbătrânirii la manivelă

abc mi-ar fi zis că-i tare fain ce se petrece
el a fost camaradul meu de durere până l-am jertfit
cu părere de rău în anul celui mai trist poem de la facerea versului
e foarte serios ce spun în fiecare curgere de cuvinte se regăsește
și țipă dă din mâini chiar de i-am zis că de aici până acolo
cititorul nu ajunge mereu cu ochii deschiși

picioarele mi se afundă undeva nu știu dacă e pământ
sau umbra lui hades peste râul stix dar sigur și încet
mă duc într-o parte mă aplec și rămân încovoiat ca o scoabă
între două scânduri fac legământ între lumi și mai dau o dată
din coate înainte să mă duc la fund