moș crăciun
spune lumea că ești darnic
ești bun și întotdeauna vii
eu nu ți-am scris niciodată
pentru că nu am crezut că exiști
când eram copil mai mereu mă ocoleai
și eram cuminte întotdeauna premiant
dar nu te învinuiesc
era vreme rea și vremuri grele
probabil înzăpezeai pe undeva
și nu mai ajungeai până în cătunul meu
de la țară
sau poate hornul casei era prea mic
ori găseai mereu lampa stinsă
tata și mama făceau economie la gaz

acum locuiesc în capitală
la cinsprezece minute de centru
orașul e atât de luminat
la fel ca în poveste o feerie
nu ai cum să nu mă vezi
cât sunt de singur
de nefericit și de rătăcit prin viața asta
fără orizont cu patul gol
fără puncte cardinale
și atât de muritor
arăt un pic mai altfel
nu mă mai urc în copaci să adun norii
s-au prefăcut în plumb
și s-au prăbușit peste mine
nici nu mă mai plimb cu sloiurile pe gârlă
le-am adunat pe toate în suflet

am rămas însă același copil
ai să mă recunoști după semnul de pe frunte
după descântecul ursitoarei
și ruina castelului meu
dacă vii… abia acum te rog și eu ceva
adu-mi-o pe ea dacă poți
adu-mi floarea de leac
nu ai cum să o încurci moșule
e cea mai pură-ntre fecioare
mândră ca perla din mare
cea mai blândă-ntre zeițe
cu cele mai lungi cosițe
este floarea câmpului și tâlcul cuvântului
spic de grâu în lanul vieții
bob din roua dimineții
sânii ei însăși ispita
calzi și aromați ca pita
poartă-ntre gene neantul
și între coapse păcatul
este patimă și foc candelă și busuioc
în corola fericirii mi-a rămas zâna iubirii

a plecat moșule în plină vară
într-o noapte fără lună
mă mințea că o să îmbătrânim împreună
crescându-ne nepoții
ea o să le cultive flori iar eu filosofie
și am crezut-o
dar s-a dus foarte departe
s-a dus să ierneze-n moarte
peste mări și țări de spirit
în constelația din praf de vreme
unde tot ce e om piere

de vrei caut-o printre îngeri bătrâne
în buciumul de la stâne
nu-n turbarea vântului
în pulberea pământului…
lângă copacul cu mere
pe pajiștea fără durere
ori în dreapta judecată
tocmai pe lumea ailaltă
unde se sfârșește alfa acolo o poți afla
cercetează bezna nopții
și haina de lucru-a morții
durerea finitului și spaima pustiului
pe răzorul dintre lumi în păduricea cu ulmi
ori între pământ și mare
în locul fără-ntristare
de-unde nimeni n-a venit
și viața-i fără sfârșit

de acolo de sub caierul de soare
fruntea cerului înfloare
ochi-i ce priveau cu milă
izvoare de clorofilă
care scaldă infinitul
tocmai unde-ncepe mitul
iubirea-i ce mă-ncălzea
picură în fulg de nea
patima-i de astăvară
o fi lacrimă de ceară
și-i doinește-un menestrel
clinchete de ghiocel
sărutu-i furat de muze
ține-acuma loc de buze
trup i-i unda lacului
din grădina șarpelui
portul și cu mersul ei amintesc făptura evei

îi tot caut pe cer steaua dar nu mai e
am umblat după urma pașilor ei
dar și aceasta s-a șters
am cătat-o la pârâu
dar acolo crește grâu
am întrebat păsările
nu-i mai știau cântecele
dacă o afli adu-i aminte de mine
am fost cavalerul ei în zale
spune-i că eu tot o mai aștept
la fel de îndrăgostit
dar mi se cam scurtează anii
dacă o faci să se întoarcă
adu-mi și o pernă mare… mare
pe care să ne alăturăm iarăși capetele
și să o însămânțăm
cu visările noastre de odinioară
de frig nu mă tem
o să ne facem norocul așternut
și o să ne învelim cu speranțe
o aștept să-i fur magia
să-i pot scruta până-n adâncuri sufletul
să mă asigur că mai sunt acolo
ori să ne fac iarăși tineri
și să o mai luăm de la capăt
pe planeta viorie

m-aș folosi de vraja ei
să păcălim clepsidra
aș desființa timpul
ne-am cuibări unul în gândurile celuilalt
pe perna aia mare... mare
să adunăm iadul și raiul la un loc
sub pomul fericirii
destinul să ne privească neputincios
miracolul regăsirii
am schimba osânda biblică-n iubire
l-am răzbuna pe-adam
și am preface păcatul în virtute
cu focul dragostei am provoca
un alt big bang
și am reface lumea de la capăt
numai cu oameni buni frumoși
și nemuritori
în lumea asta nouă eu să rămân doar
prâslea cel voinic mușcând eretic
din merele ei de aur
îmbrăcat într-o piele de șarpe...