Mă dezbrac în fața munților
Cu bărbile verzi
Strălucind în lumina rece a iernii.
Fără jenă.
Mă voi arunca în apele alunecând din cer,
În undele gângurind peste praguri.
Nu doar cu ochii!
Ei îmi transmit imagini distorsionate.
Cu totul!
Ca un pește
Pe care reumatismele nu l-au dat gata!
Să vă văd și pe voi,
Voinicilor cu cușme albe
Peste pădurile verzi!
Dinții voștri sunt din cremene.
Pot crăpa de iuțeala fiorilor
Iar genunchii vă tremură
Începând de la „marea curbură”,
Unde v-au îndoit erele.