agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-04-07 | |
a fost unu' până la urmă
care n-a vrut să se teamă de țăpișu' ăsta- așa doar pe jumătate cum se afla la acea vreme unu' traian pe care lumea și-l aduce aminte mai degrabă după poreclă: îi ziceau dumnezo de pă luncă din vremea când fusese cel dintâi președinte al proaspătului sfat popular când cei care l-au uns l-au încredințat că pentru ăia în fruntea cărora tocmai fusese pus el era de-acum adevăratul dumnezeu un dumnezeu în carne și oase nuu... o treabă în care a crezut din capul locului: io-s dumnezo p-aicea băi să băgați la cap chestia asta-le tot spunea el celor care i se părea că se codesc să recunoască omnipotența cu care tocmai a fost investit și lumea a băgat la cap de pă luncă pentru că tot la acea vreme și-a ridicat casă acolo unde începe lunca în râul satului ca toți sărăntocii- frați mulți fiind ei la tătâne-su și nemaifiind nimic de împărțit pe-acolo nici măcau un petec de loc pentru o nouă casă în primăvara aceea dumnezo ăsta de pă luncă s-a găsit să înfrunte țăpișu' cu tot cu cizmoiu' ăla de ghips de pe piciorul lui rupt care nu-l mai putea ține acasă începuseră oamenii să urce de-acum la măguri să curețe locurile de rămășițele iernii să se mai împotrivească odată pădurii din jur care umbla pe mai departe să cotropească fânețele n-a crezut nici măcar nevastă-sa una ca asta așa cum știa că ar fi el de dârz: cât crezi că-l ține până la țăpiș-era ea încredințată ca după aceea să se tot uite în lungul drumului și să vadă că nu mai vine și s-a făcut seară și s-a pornit ploaia aceea de stele cum nu s-a mai pomenit și au început să ardă măgurile cu pădurile dimprejur cu tot până-n stâncăriile muntelui și până la cer vreme de mai bine de-o săptămân și dacă n-ar fi venit ruperea aceea grozavă de nori care să înece locurile și să stingă pojaru' n-ar mai fi rămas decât să ardă însuși muntele până în cine știe care afunduri ale sale... așa s-a prăpădit dumnezo de pă luncă de nu i s-au mai găsit nici măcar oasele și lumea se uita înfiorată la spinarea aceea de stâncă a țăpișului neagră de-acuma fierbinte care a fumegat zile la rând după prăpăd nelăsând pe nimeni să se apropie și care pàrea să fi devenit și mai amenințătoare și mai de luat în seamă așa cum se putea crede că în pântecele său s-ar fi mutat însuși iadul...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate