anotimpul acesta
cu zilele și cu nopțile lui
tot mai flămânde mai nesătule
cu ființele lui
care par că s-ar naște
tot mai în pripă
tot mai înainte de vreme...

ajungi fără să vrei la gândul
că el inventează pa rând
tot ceea ce ține de lumină
toate întâmplările acestea extraordinare
care poate că nici nu au existat vreodată
că nici nu există
decât în mintea lui nebună
din multe puncte de vedere
pe care ni le tot înșiră
ca într-o agonie
care s-ar teme de propriul sfârșit

de fapt încearcă să o învețe
cât se poate ști
despre acel ceva atât de mare
încât nu i se găsește măsura
despre care el însuși mai are a cunoaște
cu mult mai multe decât știe
cu einstein
cu armata lui de salahori de geniu
cu tot

uzând de o definiție proprie
mai mult decât aproximativă
care nu poate să fie explicată
decât prin aceea că în boala sa de sine
se chiar crede stăpânul viitorului
ca într-un fel de coronat opus
mereu apriori și de unul singur
în pofida faptului că timpul
vine și-l contrazice nemilos
de fiecare dată
obligându-l să o ia dela capăt mereu-
ce este drept
cu încăpățânarea celui care crede
că până la urmă i se va adeveri

oricum ei nu-i revine decât ingratul rol
de mesager al viitoarelor dezastre
către niște locuri
care n-au auzit de shakespeare
de anna karenina
de tsunami
care ignoră restul
cu tot cu teoremele și cu teoriile lui
cu personajele cărora le-a dat naștere
cu geniile și cu savantlâcurile sale

niște lucruri care oricum nu ajută
în bucătăria unor zile nesperate altfel
în care cine apucă să existe
se împarte cel mult la unu
într-un altfel de anotimp
nelocuit de noi oamenii
de frică