seara își linge rănile ca o pisică hăituită
se uită pieziș, nimeni n-o ajută
cirezile de îngeri se duc la culcuș
forfota inimii mele încetează și ea
cu aceste cuvinte începe poemul
acesta trist, despuiat, iubirea mea
poemul acesta e nud și fără cuvinte
este un privilegiu că-l poți ține în palmă
să-l mângâi, să-l duci la culcare ca pe un nou-născut
dar el moare, el moare aici pe pagina asta
chiar acum în timp ce scriu, el nu se naște
el moare, poemul iese din mine
ca o ființă dospită gata să erupă
e limpede că merge pe contrasens
venind dintr-o lume cu gratii la gură
unde toată lumea tăcea, tăcea
doar eu scriam pe hârtie
acest poem trist, fără haine, iubirea mea