nu am început pentru ploaia de oameni
ploaia nu are început pentru mine

respir și-mi ling buzele sărate
calc
pe fața de umbre ce vin de sus
cu brațele pline de apă cernută

oare
se poate pleca
din demult în demult
o călătorie
în jurul pământului
venită cu ploaia acasă
înapoi
în strada din care am plecat amândouă?

mă opresc
se oprește și ploaia
pământul se oprește în fața
sandalelor se oprește și timpul
umbrele merg fără voie
umbrele merg
pas la pas

ploaia poate fi un prieten
vorbește rar aduce din umeri
are metehne ca oricare om

te recunosc și pe tine
stăm pe o bancă

desfacem strop după strop
șiruri de poze trezite de lacrimi
ești mut de atâta durere

ploaia închide și ultima vorbă
e bine
e bine
cuvântul e mort în această eră de surzi

surzi surzi surzi

picură printre noi ploaia de patimi

în fața sandalelor mele morții sunt fără nume
tu
le dai nume de om
și de mame

uite
pământul se ridică și cade
a venit vara în lumea de sub ape

morții știu cum îi cheamă

taci

ploaia acum îi spală pe toți