Călătoresc
prin bezna nopții,
printre dușmani nevăzuți,
către o țintă
pe care puțini pot nădăjdui s-o atingă
și unde nimeni
nu se poate opri
pentru mai multă vreme.

Înaintez...
și, unul după altul,
tovarășii mei
ies din raza mea vizuală
înhățați de poruncile silențioase
ale atotputernicei morți.

Mă opresc...
și mă gândesc
cât de scurt este răstimpul
în care-i pot ajuta,
în care se hotărăște
fericirea sau osânda lor.

Dacă mi-ar sta în putere...
le-aș copleși poteca cu lumina soarelui...
le-aș alina durerea cu balsamul simpatiei...
le-aș oferi bucuria pura a unei afecțiuni care nu ostenește niciodată...
le-aș întări spiritul slăbit...
le-aș insufla credința în ceasurile de deznădejde...

Ãsta să fie scopul vieții mele?