S-au terminat țigările pe seară
Nu am nici vin tristețea s-o înece
Pe nesimțite încă o zi trece
Grăbind prin miezul nopții ca prin gară

În cana neagră de cafea amară
Văd ursitoarea, în april pe zece,
Menind grăbită-n dimineața rece
Unui copil, când îi e dat să moară

ÃŽn savurarea patimilor proaste
Nimic nu-ntrece clipa efemeră
Urmașilor le dăruim, nefaste

Poteci cu spini să-i ducă la himeră
Să le mănânce sufletele caste
Salvat va fi doar cel ce nu mai speră