Se-mbracă într-o cutumă anuală
Și se golește tocmai când i-e frig;
Uitând de toamna timpului de școală,
Cu pui de puf, ce-ncercă-n zbor, câștig.

Un cuplu de codate gri se joacă
În dragostea fugară prin umbrar;
Ferice pentr-o gazdă fără plată
La veverițe, ce-și adună inventar.

E globul pământesc, rotund și falnic,
Cu verdele plămân de clorofilă
Adus lăstar, lângă orașul jalnic...
Acum, străjer pierdut, lângă o vilă.

S-a rupt de greutăți, o iarnă cruntă,
Lăsat de unul singur sub ”verglace”;
S-a vindecat și-i pregătit de nuntă
La cuplul jucăuș, fidel rămas.

L-am părăsit, fără motiv, un nestatornic,
Pe el și casă și-o întreagă țară,
Crezând că-ntoarcerea-n pământul dornic
Va vindeca suspinul de vioară...

Stă-n curte-n fața casei maiestuos;
O minge-n foșnet verde, uriașă,
Cu sevă-n sirop pur, de zahăr tos...
Pădure-ntreagă-n plin oraș, acasă.

Stă pe-un stativ și-i prins cu rădăcini
Ca pe-o catedră, 'n mândru exponat;
Simbol de-o țară, ape și grădini,
Ce cântă frunza-n imn de unicat!
21.11.2010