Ce-nseamna ziua care trece, ce-nseamna anii ce se scurg?
Lasandu-ne cu tampla ninsa, privind la stele cazatoare,
Facand sa para tot mai trist, nefericitul lor amurg
Patat cu umbre de-ntuneric, pe bolta cerului in zare.

Si grija cui o impartim, cand tot mai veche e cararea
Iar pasii tot mai greu isi duc, povara varstelor crescute?
Cand dureros simtim acum prin lacrimi patrunzand uitarea,
Pentru ca viata nu doreste, din anii vechi sa imprumute.

Frumoase chipuri trecatoare printre paduri ce-mbatranesc,
Se regasesc sub alte ramuri, sub alti copaci fara umbrar,
Tot incercand sa stea prin toamna, ruina viselor gasesc
Si nu mai stiu daca e iarna, sau primaveri prin calendar.

Seninul unei nopti de toamna, e tot ce vom pastra cu noi,
Cand florile vor fi povara, in gesturi slabe, tremurande,
Cu viata oglindita-n riduri si pale straluciri de ploi,
Ce cad mereu la intamplare, in viata noastra, pe oriunde.