un perete umărul
o cârpă stoarsă și cineva
îl șterge cu melancolie

în picăturile purpurii sunt eu
bat în zidul de cărămidă
să-mi răspundă

înăuntru e totul alb
ca o ninsoare de cireși
se scutură orele
eu trec pe sub brațe
adun bănuți dintr-o aură
păsări îmi țipă ciudat

ploaia este de oameni
se aude cum coase
șerpește intră și iese
prin peretele despărțitor
nicio durere

mă desprind
cui i-ar mai folosi
umărul meu

(3 sept. 2011)