ce grele
mi-s cuvintele de toamnă
ca fructele răscoapte care cad
amestecându-se apoi
într-un ocru ceruit
și nefiresc de cald

ce umezi
melcii ăștia simt adulmecând
pielea mea amirosind a muguri
pândesc îngerii negri
să trec pe drum plângând
dar eu am toamna-n păr și sâni de struguri

ce fată
despletită nebună fără urmă...
devreme i se cântă un recviem
vă mai iubesc, e drept,
cu buze reci de brumă,
dar, dragii mei, nu pot să mă mai tem.