Nu mai simt nimic,
Nici răceala, nici ura ce m-au topit,
Nici durerea, nici disperarea ce s-ascundeau în mine,
Nici o urmă despre tine...

Abia te-am cunoscut,
Eu tăceam, și tu n-ai stiut,
În ochii limpezi, îți citeam durerea,
Te apăsa încet, încă era...

Tu n-ai vrut ca să îmi spui,
Dar te-am trădat sufletului,
Și el a început să prindă drag,
De zâmbetul tău larg.

Atât de tare puteai să fi,
Puteai zdrobi și durerea inimii ,
ÃŽn suflet, privirea ta mi-a schimbat
Un gol, c-un sentiment dezghețat.

Și s-ar putea să îl tot crești,
C-a început să fie colorat,
A învățat să-ți spună ce-ți dorești,
Chiar dacă nu l-ai ascultat!
Și-nmărmurat...la ușa mea tu treci,
Cu buzule crăpate. -

Și înaintea ta eu mă aplec,
Dezbrăcată-n ochii reci,
Și zic: "Toate trec." -
"Dar toate sunt pe veci."

Cu ochii roșiatici și largi,
Cu glasul cutremurător...
Atingere firavă - ca un fior...
Tu, ai alerga atunci când cazi?
Adu-mi aminte de ce-a fost,
De ce eu plâng fără vreun rost?!

Cum îmi dezgoleam trupul sub pieptul tău febril,
Cum mă strangeai în brațe ca pe-un copil,
Mă răsfățai cu șoapte fierbinți,
Cum te priveam când mă alinți.

Am buzele uscate,
Ca serile calde, de vânturi adiate -
E ca furtuna ce apare din senin,
Când sufletul de dor ți-e plin.

Privirea deja mi-o orbise,
Simțeam ce nu mai simțisem,
Ochii mi-au ars de durere,
Când sufletul schilod încremenea în gemete grele.