Nu-mi puteam imagina că voi trage de capătul pădurii
căutând semințe
am vrut doar una, cât o linte
cer frunzelor să ia locul vechilor vestigii
imitând șuieratul trupurilor goale

o să-mi prind în păr umbra stejarului
căutând în somn pe ramul adus
de dorința mea nebună
la picioarele tale
lăstari

eiii, și, ce dacă mereu am crezut
că în curtea mea va fi sărbătoare?

atârnam ghirlande în colțuri
ca sărutul să nu se rănească
îi mai aud gâlgâitul
acum
peste granitul ceruit cu atâta migală
viața a căptușit
flori de piersici
prin pețiolul căruia se mai chinuie să treacă un cerb
morți
care mă trag în iarbă
amintindu-mi că doar ramul mai e pe post de dădacă

nu te las, cerbule!
buzele mele vor fi barieră
pentru cel care vrea să să închidă ochii melcului ce moare!