Eram trecut de prima tinerețe
Cu toamna gri proptită lângă ușă
Când pe-nserat, când ziua, încă-n gușă,
Își mai păstra lumină și tandrețe

Am revăzut, pe după nouri, luna
Privind cu dor la soare, cum apune
Și animat de gândurile bune
Am vrut să rup blestemul lor și struna

Am rupt din liră și ca-n mămăligă
Þinând-o-ntinsă-n palme, a tăiere,
Am retezat secundele de fiere
A fugii lor când auzii cum strigă

O voce fără trup și fără umbră:
"O barde, vrei să rupi ordinea firii?
De astăzi, ca pedeapsă, nemuririi
Te dărui!" și tăcu. O noapte sumbră

Urmă, cu nori, cu frig, și multă ceață
Nici trupul parcă nu era cu mine,
Nici sângele nu bulucea în vine
Și-n fine...se făcu iar dimineață.

Am alergat la chioșc să cumpăr ziare
Dar, neatent, privind spre o vitrină
Am fost călcat brutal de o mașină
Dar trupul meu rămase ca oricare.

Nici nu mai știu ce timp sau care eră
Curgea irevocabil către moarte
Dar eu știam că-n viață, altă carte
Am tras și viața fostă, efemeră,

S-a preschimbat pe veci în nemurire
De-aceea vreau de-aici din preaființă
Să vă ofer un "mod de folosință"
Celor ce morții nu-s sortiți, ca mine.