ca deobicei
nu se întrevede nimic la celălalt capăt
de dincolo de aceeași părere
de sâhlele elucubrațiilor ei
de bunul simț cu care își recunoaște uneori
limitele putinței

jocul acesta de-a telefonia
este de mult compromis
iminența iernii
nu poate să schimbe decât vânturile
decât culorile decât generozitatea zilei
decât importanța focului
decât sacralitatea brazilor
eventual

altfel
la celălalt capăt nu se arată nimeni
ca deobicei
așteptarea aceea de care ne temem atât
nu va avea niciodată cu adevărat un nume
un chip

n-ar mai fi
dincolo de orice închipuire
și abia de atunci
totul ar deveni înfiorător de banal
de fără sens de imposibil