Alergam pierdut, odinioară
Pe cărările munțiilor, pierdute de timp
De cu zori și până în seară
Eram un zimbru, neînblânzit

Și îmi pierdeam ochii, prin crengi
Prin frunze înecate, în rouă și soare
Și ascultam din cer, povești
Spusem în taină, de repezi izvoare

Și mă încurcam, în pădurea deasă
Obosit de cântul păsărilor albe
Iar fericirea clipei, mi se stingea în față
Căci munții erau plini, de îngeri și de noapte

Și îndurerat priveam, cum munții mă aleargă
Prin crengi și păduri, uitate de timp
Și știam atunci că poate, niciodată
N-o să mai fie soare , și îngeri pe pământ