În amintirea zăpezii strânse între palme
pe când eram mici și îmbujorați,
cu fularul mereu ghimpos tras pe gură,
gata să ne batem pe viață și pe moarte cu bulgări de zăpadă
cu cei dragi, ei făcând parte încă de pe atunci
din patriarhia sufletului nostru,
gata să ne lovească oricând cu cea mai albă și pură zăpadă...
În amintirea acelei zăpezii așteptăm și azi
cu bulgării albi în palme să se întâmple minunea.
Ne tremură genunchii de concentrare
în așteptarea clipei când va trebui să aruncăm în ei
cu bulgării noștri umezi și reci, moi și curați,
lovind cât mai precis - să ne simtă! -
dându-le de înțeles că încă mai suntem aici...

Hei! noi încă mai suntem dincoace!
O ducem bine-mersi! Avem chef să ne batem cu zăpadă,
însă regula jocului spune să aruncați voi primii!
Hai, începeți odată!