agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-02-02 | |
Trăiesc într-o lume de nebuni,
pământul însuși are axa scrântită. De când eram copil mi-am dublat existența până când am ajuns să mă cred mai bătrân ca mama. Dar asta nu a fost nimic pe lângă ce avea să mă învețe mai târziu școala. Aici am întâlnit un profesor dezinteresat care mi-a spus că cel mai bine pentru mine ar fi să citesc Iliada, Odiseea, Eneida și tot felul de fantezii dintr-ăstea; m-a alimentat apoi cu Dostoievski, Urmuz și Cioran spunându-mi astfel în ce delir va ajunge literatura. Pe Socrate l-am întâlnit într-o zi pe la Universitate- era deghizat într-o femeie care declama dintr-o carte a unui filozof sau așa ceva. Și apoi mi-a povestit că a părăsit satul natal pentru că nu mai suporta viața fără a citi și a filozofa. Primii oameni sănătoși la minte i-am întâlnit abia la facultate și pe loc ne-am jurat prietenie, dar foarte curând mi-au mărturisit că scriu poezie, că si ei bat câmpii dar numai în intimitate și doar când ating un delirium tremens. Așa că m-au rugat frumos să n-am nimic împotrivă la chestia asta. Cum or fi fost tipii ăia, atât de întregi și atât de echilibrați, la greci, în renaștere, sau cum or fi fost ăia din Neanderthal, că eu numai de demenți am avut parte. Și pentru a le destrăma sofistica sau sofisticăreala minții lor de bolnavi mintal, joc rolul schizoid de logician împuțit, îi ajut să gândească normal, le exersez gândirea dar logica nu vindecă pe nimeni, sau nu a îndreptat pe nimeni până acum. Silogistica mea rămâne tâmpită când întâlnesc oameni nebuni, așa cum s-a întâmplat cu Luminița, căreia se pare că și numele de botez îi fila, căci, dintr-o conversație firească, s-a ridicat strigind: ,,Trebuie să ajung acasă, s-a aprins becul ăla!” A fugit de nu am mai văzut decât praful în urma ei cum se înălța. Pretutindeni m-au înconjurat tot soiul de oameni ca ăștia, Cristoși, iluzioniști, panglicari și, de la un timp, treptat, uzul rațiunii l-am găsit uzat, că nu mai știu dacă eu, lumea sau împreună și eu, și ea suntem bolnavi la cap.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate