Sunt femeie
Zilele mele se măsoară în grija pentru copii
Și în vindecarea celor dragi
Cu tot felul de cuvinte și alifii
Învaț să spăl și să calc nădragi
Să deschid lacăte fără chei
Aproape ca un hoț de locuințe
În plină acțiune imorală
Duc o existență lină și domoală
Goală ca resemnarea din temnițe.


Sunt femeie
Mă tem de privirile din jurul meu
Să plec de la stop mai greu decât bărbații
Care oricum fac glume mai mereu
Despre cum gândesc și tratez inflamații.
Știu să scriu, să vorbesc și mai știu
Să îi învăț pe alții să scrie și să vorbească
În regulile stabilite în limba mea
De bărbați, dar așa
Cred că e lumea și legea omenească.

Sunt femeie
Mă plec în fața bărbatului meu
Dar port pantaloni și cămașă aproape ostentativ
Ca să mă aliniez, deși mai mereu
Recunosc faptul că sunt un adjectiv
Al unui substantiv mereu obosit
Mereu demn de o mângaiere și de un surâs
Nu întotdeauna întoarse, și din lipsă de plâns
Îmi amintesc faptul că un bărbat s-a răstignit.

Sunt femeie
Măsor lumea scrisă de alte femei
Cu pântecele lor și cad în admirație
Înțelegând că oamenii sunt chei
Pentru luptă și pentru creație
În egală măsură în care sunt fii.
Știu că uneori am tăcut, ne-am supus
Ca să nu vă deranjăm, de acolo, de sus
De unde conduceți lumea pentru a vă împlini.

Sunt femeie
Și iubesc copiii, nici instinctiv
Și nici pentru că încă nu îi am.
Ci mai degrabă intuitiv
Văzându-le frunzele tinere pe fiecare ram
Și fructele coapte când cresc și au învățat
Să te îmbrățișeze mulțumind pentru toate
Sunt femeie și înțeleg că totul se poate
Și că totul atârnă de o femeie și un bărbat.