În dimineața asta nu vreau să cobor cu nimic
concurez cu timpul pe balustrada scării și la ieșire
Max cu părul ciuntit de mine se zbenguie ca un miel
peste bălți sar ca să nu întinez poemul acesta până la malul mării
cineva își învârte brațele pe post de energie eoliană
lăbuțele lui Max sunt scormonitori de nisip
trebuie să -mi înec pașii
până mi se împrospătează sufletul din acele de siguranță
contra viespilor crescute în sufletul unora apărute și într-un vis
important e să traversez
pe o movilă îmi trec liniile palmelor pe nervuri de frunze și iarbă
Max încercuiește un copac urc cu ochii printre etaje florale
o panglică galbenă luminează
și o pisică parcă mă îndeamnă pendulându-și coada
îmi prind gândurile în unghiuri de păsări.