Tu care înflorești mereu în luna Mai,
Cireș , copac al dulcii tinereți,
Ce-odinioară la pieptul mă chemai
Te-mbraci de flori cu mine prin livezi.

Of! tu care vegheai copilăria mea,
Pe crengi mă coboram de frica înălțime ,
Iar din cireși prin păr puneam să-mi fac o stea
Și m-alergam cu fluturii prin vie.

S-au dus pe rând opt ani și mulți vor trece,
Cu lacrimi voi privi la floarea ta,
Prin Mai când voi veni din ochi să-mi plece
Un dor ce nu s-alină-n jalea mea.

Ce mult eu te-am iubit cireșule din curte,
Prea multă fericire-n copilăria mea,
Precum un vis de aur și o viață dulce
Și-n ceruri cu grăbire te-ai dus spre o stea.

V-ați stins! iar de atunci și poarta e-ncuiată,
Pe la fântână-n poză văd c-ai întinerit,
Prin grădiniță sapa ce stă tot nemișcată
Te-așteaptă toate tată si iarba a-nflorit.

Azi, tu îmi pari mai trist coroana ți-e uscată,
Iar via pustiita de amintirea grea,
Te chiamă și acum de prin livezi , of tată,
Cireșul ce-ai lăsat prin curte-n urma ta.