tai noaptea în două ca pe-o portocală
sorb întunericul ei acrișor din care fac poezie
agitându-mă
alergându-mă pe culoarele inimii
trebuie să ajung acolo unde tragi linie și urmează
noul înspăimântător
acoperit cu semne de întrebare.
pe ce stradă spre ce clădire bătrână
deprimata deprimantă
voi alerga mâine cu pasul sigur
de somnambul
când confortul celor patru ani dispare?
și cum o sa mă lovesc iar de chipuri necunoscute?
cât de mică o să mă fac în sălile viitoare
în care toată lumea ascultă dar nimeni nu vorbește
cu nimeni

îmi spunea un prieten că de-acum începe viața
nu ințeleg atunci unde am existat până acum
și de ce nu am trait în banca mea de la perete
aproape de ușă departe de fereastră
pentru c-am fost acolo dintotdeauna.
mama m-a născut acolo acolo mi-am julit genunchiul
în banca aia m-am ascuns când căzuse tavanul și mă ploua un nor
doar pe mine
în banca aia am fugit de voi și mi-am dorit uneori să mușcați
din aceeași lămâie ca și mine
în banca aia v-am apreciat mut fără să vă strâng mâna

începuturile ma sperie
finalurile sunt urâte
și atâtea lucruri pe care nu le-am făcut mă trag de manecă
atâtea lucruri de care nu mai am timp pentru ca fac nimicuri și mă laud cu ele

vă salut din cochilia mea
vă salut de pe planeta singurătății și vă doresc
să fiți mai curajoși decât mine.