Un privitor al vieții sunt,
Teatru prost jucat de dobitoace,
Plimbându-se încolo și încoace.
În drumul lor sunt un jalon mărunt.

Bogata recuzită naturală
Aduce-aminte de altă actorie,
Căci lumea asta e doar butaforie
Făcută din cartoane de cârpeală.

Aristocrați în haine de bufon
Își bat cu pumnu-n piept de mulțumire,
Imită gesturi ca o batjocorire,
Îmi zic că sunt nătâng și sunt afon.

Și fiecare-n calea lui privește,
Regizorul de sus este uitat,
Trimite semne, dar fără rezultat,
Că pe actori el nu-i mai stăpânește.

Dramaturgia-i făcută de rușine,
Muritu-au de mult actorii cei de soi,
Căci lumea asta e teatru...de război,
Se devorează crud sălbatice jivine.

Convins că a-i privi e inuman,
Decid să curm această agonie
Pentru o lume care-i simfonie
Și să devin un mare meloman.