cât de absurd îți este mamă să fii omul
din care coboară alți oameni
însă tu să nu rămâi cu tâmplele pline
ci să mergi mai departe
sincer să fiu îți mărturisesc
că habar nu am dacă dumnezeul
pe care îl port în buzunar
este muntele sau locul fix
unde am coborât din tine
știu doar că trupul meu seamănă izbitor
și cu unul și cu celălalt

ar fi acesta un motiv mult mai plauzibil pentru vocea ta
în care nu au existat niciodată mâini întinse doar pereți drepți
ca niște autostrăzi în care se plimbă un singur urlet
și o funie din care atârnă chipuri
din acest motiv liniștea a fost invenția tatălui meu
care purta în coastele mucegăite o pădure de mâini
încărunțite de vina împărțită din doi în doi

dacă iubita mea este aceeași mamă
din care vor cădea celelalte trupuri
iar tatăl meu sunt eu de fiecare dată
și dumnezeu se îndoiește de el însuși
atunci cum ar trebui să iubesc eu femeia
ca pe o simplitate
sau ca pe o mamă?

pentru că iubirea este dorința unui trup de a-și înțelege moartea
iar murirea este doar o prea-iubire exersată de toți cei care
nu au învățat să-și stăpânească viața

de asta eu mă nasc în mijlocul tău de cinci ori pe zi

însă îți promit că mă poți lua acasă
chiar dacă sunt o haimana cu abonament în vigoare
să mă poți călători de fiecare dată
când vrei să scapi din tine