citește în ochii mei cum
trec anotimpurile și
cuvintele se îngroapă-n toamnă,
chiar dacă-mi spui
că poeții sunt profeți
și purtăm cu noi
vina de a ne fi născut
departe de maluri.

deși mă vezi adesea
fără umbră,
eu trăiesc
în sâmburele de credință
și nu e vers
să nu-mi aplece fruntea.

când mi-e teamă să scriu,
din altar țâșnește
iubirea
și merg cu Tine
dincolo de Iordan.