din lipsă de companie
o să duc flori la mormântul meu gol
când nu voi avea după cine plânge

nu am gânduri ci halucinații
picur femei din ceară topită pe șoldul unui pat fără soție
încălzesc cu bricheta fire lungi de păr străin într-o linguriță – anevrisme care mă dau de gol
când aș vrea să înșel

o doamne
tremur să înșel și eu ceva

iar actrița care mă mai vizita e mută
recită sakuntala prin limbajul semnelor
pielea ei prinde miros de casă bătrânească în dactileme
seamănă cu gutuia pe care o uita uneori bunica pe dulap

esența de fruct putred mă arată cu degetul când uit de mine
dezbrăcat în sufragerie
când particip activ la auto-asfixierea erotică a unei singurătăți fără palme
cu degetele de la picioare înfipte adânc în grumazul parchetului

cresc cumva până la ventilator dintr-un ghiveci pentru care plătesc chirie
și nu mă îngrijorează decât liniștea din colțurile camerei
sau că într-o zi nu o să mai vină nimeni să mă ude

nu știu să scriu despre ce se întâmplă afară
despre alți oameni - n-am mai ieșit de nu știu când
nici despre femei pe care le-am cunoscut cu spatele

sunt inutil aștept perpetuu
tot felul de coșmaruri
care vând noaptea pere în piață
vând orice mai puțin relații

și cât de tare tremur
să înșel ceva

din copilărie am văzut la babacu' meu
cum să-ți bei problemele de parcă e o opțiune fiabilă
eu și el suntem doi puști care se pișă pe o cioară până o decolorează

între timp viermii s-au făcut mari în mine
corpul meu este un măr roșu
din care iese un șarpe
și uite că am ajuns să îmi iubesc minciunile

îmi imaginez o culoare nouă
un curcubeu albastru îmi desenează viața în semicerc
de la ochiul drept până la cel stâng oftez cu
șapte nuanțe de trist