Trandafir tomnatic pictat între anotimpuri,
Vara te-a crescut, Toamna ți-a arătat noi drumuri,
Iarna te va scoate din petale, îți va arăta noi dimensiuni.

Vei învăța ce-n viață oamenii câteodată nu înțeleg,
Cât înseamnă puțină rouă și ploaia de toamnă,
Încă te simți singur, printre rândurile mele, greu…

Dar eu te înțeleg, sunt un poet trist, singuratic,
Câteodată și lunatec.
Dar măcar înțeleg, a lumii durere, un suflet care cere…

Cere mai mult decât oferă, în societatea asta efemeră,
În care mult înseamnă prost, dar bun,
Eu câteodată mă cred nebun.

Ne bun pentru lume, pentru sufletul păcătos,
Ce cade ca plumbul, se lovește de pământul lutos,
Dar totuși, totul e frumos…

Când se temină cu tine, trandafir lânos.