Cartea Poemelor

*** 7 ***

Iar soarta, mereu, te va desparte, d-un suflet drag





Zilele…trec,

Anii, se duc…

Pământul, ce acuma-i sterp,

Mâine, freamătă-n belșug;

Izvorașul cela micu’,

Azi, și-a face-un firișor,

Pe-acolo, printre pietrele mărunte

Iară vântu’

Suflă-ncetișor,

Pe fața ta, când lacrimile-ți danțează,

Jucaușe…







Suflete,

Intr-o zi de mâine,

Nu cădea in pragu’ cela înghețat

Al disperării…

Ia aminte

La tot ce se întamplă-n juru’ tău

Și nu da nimic, uitării…







C-așa e soarta, dragul meu…

Te va desparte, mai mereu,

D-un suflet drag;

Da’ colo, în câmp de luptă,

De răzbați,

Cândva,

De vei fi vrednic,

Îl vei vedea…

Pe Dumnezeu…

Și te va ocroti mereu;

Lacrima, El, ți-o va șterge,

Pentru… totdeauna…









Atât e omu’:

(Iară palma, se apleca,

Lua nisip

Și să se scurgă,

De îndată,

Îl lasă…

Iar in ea…

Sclipind…

Ramase doar un grăunte…

Miiiiiiic…

Atât de mic,

Incât…

De-abia…

Se distingea) …







Iar asta-i slăbiciunea sa:

(Și-ndată, palma…

Către focu’ cela aprig,

Se îndreaptă…

Între degete, ardeau tăciunii

Pân’ se sfarmă…

Apoi, cu cealaltă mână,

Þinută in cauș,

Lua doar… apa,

De-o vărsa-ntr-o clipă,

Când la gura-i, însetată,

Ș-o ridica) …









C-așa e soarta,

De va să-ți ia

Ce ț-o fi mai drag…

Ah…

Suflete…

Oare nu știi că Viața,

E dincolo de asta

Și vei da Morții, corpul tău,

Iar sufletu-ți de-ndată

Un înger va să-l ducă

Spre Închinare,

La Dumnezeu,

Ce-i Creatorul tău?!









Slăbit, mai sunt…

Și nici măcar n-agiunsei

La capăt de drum;

Nici măcar… nu m-odihnii de-ajuns,

Șăzând pe acea piatră a vremii,

Ca să mă văd căindu-mă și chemând

De la Cel Prea Înalt, agiutor,

Când totu î-n abur și fum…









Iar soarta, mereu, te va desparte, d-un suflet drag,

Fie că ești mamă ș-azi ții fiica muribundă

În brațele ce o-ncongiură parcă-n zadar, cu drag,

Fie că ești tată și mâine ț-ai mângâia fiul,

Când din ochi, i se duce lumina plăpândă,

Și-n ghearele morții, visele-l trag,

Fie că ești frate,

De-ți conduci surioara, pe ultimul drum,

Regretând, pentru o clipă, că de familie, plângând,

S-a desparte,

Fie c-ai fi soră, iară veste de viață,

N-ai să mai ai de la vreo rudă de sânge

Cu care… copilăriși, plină de viață

Și care acuma, în clipa de față,

S-ar stinge,

Fie că ești copil și-ți îngropi, rând pe rând,

Pe cei ce te-o crescut

Ani de-a rându’, cătând pe poteci, să le afli umbrele,

În locurile dragi, în care se uitau către Ceru’ Nalt, oftând…

Ș-ai vrea să-i întorci, în clipa în care tu, te-ai născut,

Vrând să-i revezi, bucuroși,

Fie ca ieri erai soție,

Drăgăstoasă, încă din prag, sărindu-i în brațe

Celui pentru care azi i-ai datora văduvia,

Ș-ai vrea… să-i faci ceva, numa’ să-nvie,

Să nu mai știe nici unu’, nici altu’, de moarte,

Ca să spui intr-o zi de mâine:

“Imbrățișat-am amândoi, ca un suflet, bucuria”,

Fie că ești soțul ce tremură

Lângă bolnava-ți soție, ce trage să-ti moară în brațe

Și-o lacrimă,

În toată duritatea ta de bărbat,

S-agită să-ți facă izvor,

Pe-a ta față

Când lacrimi de dor,

Sufletu’

Parcă ți-l sfarmă…

Soarta, mereu, te va desparte, d-un suflet drag…




©Th3Mirr0r