agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 480 .



Măștile semenilor mei
poezie [ ]
Cartea Poemelor I - CH27

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Th3Mirr0r ]

2012-11-30  |     | 



Cartea Poemelor

*** 27 ***

Măștile semenilor mei





Vai ! Aș vrea… să nu vă mai văd, în calea ochilor mei,

Măștile voastre draguțe de statui !

Pe cât îs io, de păcătos și n-aș dori nici un minut, să fiu ca voi,

Împărtășind iluziile verzi - albastre, ce vi le etalați oricui;

Iaca, seara vine și n-ați privi în urma voastră, nici o clipă,

La falsitatea ce vă stă cunună-n creștet, dulce podoabă,

Că vă trădează, de nici măcar n-ați ști nimic

De acea durere ce vi-i sortită,

La vremea când moartea drumurile, le separă,

De toate ce-ați făcut, vi le destramă…

Pe cât aș fi io, de ridicol, când nu suport acestea și v-aș spune,

Pe-atât de încrâncenați ați fi, în lupta voastră cu o umbră,

De-acu’-i colo, ș-apoi, dincolo, ca un miracol făr’ de rost,

La care vestea v-ar suprinde-n mlaștinile iluziei

În care se complace multă lume,

De fiecare o să umblați, bezmetici, creduli …

Dar oare, ca să iubiți, veți ști, că vai de soarta noastră,

Când moartea, ne calcă iară pe urmă?!







Vai ! Aș fi vrut să fi smuls toate măștile semenilor mei,

Ca astfel, nimeni să nu fi fost dator nimănui !

La cât aș putea fi io, de rău, nici n-aș clipi,

Când sângele-mi din vene, va să-mi curgă-n șuvoi,

Eliberând miile de clipe blestemate

În care te zbati, drept unu’a nimănui

Și care doar moartea ar vrea să-l aibă victimă,

În clipele-i de teamă,

La care va sta trează,

Ca un fugar ce-i hăituit

De nebunie împlinită,

Iar noaptea o ascunde, pe lună plină,

În ceața viselor în care-și leagănă-n-tre degete o lamă…

La cât aș putea fi eu de rece, aș putea-ndrăzni

Să umblu făr’ de teamă, printr-al iernii viscol,

Chiar de-oi cădea deodată, mort,

Când suflul său, mă va răpune,

Iară în gând, să văd doar munții ‘nalți

Pe care tre’ să-i urc,

De-n creștetu’ lor

Să ating norii, cu o mână,

În timp ce ochii-mi să privească, dincolo,

Într-o altă lume, în care nu-i falsitate…

Și-n care semenii mei,

Să nu-și mai poarte măști de atot-iubitori,

Iar sufletele, încet, încet,

Sa-și stingă cea lumină…








©Th3Mirr0r

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!