Frunzele căzute mă condamnă
La minunata stare de tristețe --
Palmele mi-s reci de-atâta toamnă,
Aștept să vină iarna să le-nghețe.

Atunci când va pleca să nu îmi ceară
De vreau să le dezgheț, cum e firesc;
Prefer să nu am palme și să doară
Decât să nu am iarnă cât trăiesc.

Iubirea mea de frig vă cam suprinde,
"Căci el iubește tot ce e prezent";
Așa îmi spuneți voi: "că el pretinde",
Dar el la voi nu poate fi atent.

Splendidul anotimp e-n apropiere,
Aș da orice să-l știu că se aștearnă;
Aș da și ziua mea spre închiriere
Să pot avea o zi în plus de iarnă.